Ministerul Marilor Speranțe!
Ministerul Marilor Speranțe!
Sentimentul că trăiesc într-o societate distopică cu nuanțe pre-post-prost-apocaliptice nu cred că surprinde pe nimeni. Mulți sunt cei ce-și află somnul tulburat de flash-uri provenind din acest simulacru de realitate. Astăzi însă am aflat (scuze! dar nu am televizor și nici nu găsesc vre-un motiv cum că mi-ar trebui) că patria lui Gigi, Guță, a galinaceelor cu pedigree și a altor asemenea personaje de basm postmodern prost scris s-a îmbogățit estetic printr-un nou plagiat, de data asta literar și în spirit orwellian. Se aude că a fost moșit în cancelaria Copilului Minune al politicii românești (oare de ce sună aiurea? de ce anume îmi amintește?), ajuns între timp Prim Ministru, un minister demn prin denumire (și probabil nu numai) de orice minunată lume nouă. E vorba, după cum presupun că ați ghicit, de Ministerul Marilor Proiecte. Au!
Ei, care va să zică, minunea mi-a tăiat suflarea, ce mai, și ma umplut de speranță cum umpli ciurul la fântâna seacă. Și mi-am zis în mintea mea de român ca orice român, cu gândul cel de pe urmă dar cu duhul blândeții, că în sfârșit România se așează, timid dar temeinic ca stâna fără câini, pe făgașul gândirii strategice, descoperindu-și vocația pentru Mari Proiecte (pe unde oare am mai auzit de povești asemănătoare dar cu iz de cincinal?). Acum cred că altfel simte pe gâtlej rumânul ecoul micului din decembrie anul trecut știind că făr’de pătimașa poftă de iute-umed-usturatul-fetiș-culinar-tradițional națiunea nu și-ar fi împodobit tichia cu așa mărgăritar instituțional.
Căutând pe net niscai informații despre noua ispravă instituțională am descoperit cu neplăcere o sumedenie de cârcotași insinuanți, incapabili să priceapă acestă minune istorico-politică demnă de luat în seamă, iar nu peste picior. Ceea ce tre’să priceapă fiștecare e că în primul rând vaca (…animal domestic, membru a subordinului ruminantia, rumegătoarele, familia bovidae, care face parte din grupul vitelor cornute mari; sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vac%C4%83 ), deci (sic!) vaca stă într-un singur grajd, ăla de trebe’, cu arcade de marmură și geamuri termopan să nu tragă curentul (GRAJD, grajduri, s. n. Construcție sau încăpere special amenajată pentru adăpostirea animalelor domestice mari. – Din sl. graždĩ; sursa DEX '98 (1998)), sporindu-se astfel eficiența mulsului care, acum, nu mai riscă să aibă loc prin gardul vecinului. În al doilea rând, văcarul fiind al tău, pe linie de sânge politică sau prin alianță, își poate asigura singur veniturile din tranzacționarea pe Piața Libertină și la Bursa de Valori Nerespectate a derivatelor de lapte ecologizate prin extragerea infamelor grăsimi animale aflate în suspensie ce provoacă scârba aia de obezitate, diminuând presiunea bugetară exercitată prin salarii. Astfel se încurajează și inițiativa la locul de muncă, aquis comunitar în curs de ratificare ca parte a planului strategic de conversie a economiei capitaliste la economie socială prin conservarea celei dintâi doar acolo unde trebe’. În al treilea și ultimul rând (asta doar pentru a respecta sistemul categorial-ternar specific occidentului, lista putând continua), ca urmare a nou înființatului minister se obține și strunirea membrilor cooperatiști recalcitranți prin supravegherea severă a accesului la bucatele din Cămara Mare a asociației.
Până ne vom îneca în lumina Marilor Proiecte... Veselieee!