Suveranismul american, o creație a Chinei?
Doctrinele politice anglo-saxone se confruntă pentru prima dată după mai bine de două secole cu provocarea majoră a Asiei.
„Noi, europenii, suntem mai buni în materie de știință decât chinezii, dar chinezii ne depășesc în materie de organizare socială”, spunea în mare Leibniz, cel care susținea vizionar în secolul XVIII că Rusia e o punte între Europa și China. Ei bine, organizarea socială chineză a ajuns atât de departe, încât aproape că nu mai contează nivelul de cunoaștere în fața tăvălugului concretului.
Situația s-a mai întâlnit. SUA sunt o națiune subnutrită spiritual (de la Tocqueville am înțeles toți asta) și Europa a fost și este mult superioară cultural Americii, dar în ultimul secol a fost evident că Europa devine junior, iar SUA se ridică pe podium la loc de frunte.
Până acum, „democrația liberală” (concept oximoronic, vezi Carl Schmitt) a fost regina balului în materie politică.
Liberalismul a fost tatăl, iar democrația mama tuturor regimurilor politice dependente inițial de Anglia (Mackinder era fățiș un imperialist liberal), apoi de dubletul SUA-Anglia.
După cel de-al doilea război mondial, anglo-saxonii, puterile mării, doreau pe față un guvern mondial. Antony Eden, prim-ministru al Regatului Unit, declara în Parlamentul britanic, în noiembrie 1945, că evoluția lumii după război trebuie să meargă în direcția Guvernului mondial. Un adversar, însă, se opunea de atunci: Rusia!
Rusia nu dorea un guvern mondial, ci, cum s-ar spune azi, o lume multipolară, în care ea, Rusia, să aibă partea ei, a leului. În această parte, sateliții, evident, nu puteau pretinde decât o suveranitate limitată (doctrina Brejnev), dar, măcar nu era un guvern unic, mondial.
Azi, rolul Rusiei este preluat, la un nivel încă mai mare, de China.
Asia nu înțelege rezolvarea dilemei dintre unitate și diversitate în maniera anglo-saxonă. Nu Guvernul mondial este soluția, ci guverne care, în diversitate, să adere, fiecare după posibilități și interese, la valorile implicite, ale cooperării internaționale, globale. Un Imperiu în toată puterea cuvântului, nu un Stat unic. Ca orice Imperiu, el suportă mai multe „centre” relative, atâta vreme cât unitatea și diversitatea sunt armonioase.
Actualul Imperiu asiatic are multe capitale: Beijing, Moscova, Ankara (Istanbul), dar și Astana și altele, toate cele care ar dori să participe la acest construct care NU e statal, dar e perfect politic.
China a rupt, așadar, canavaua „liberalismului democratic” occidental cu ajutorul forței tradiției sale politice, care a dus la performanța incredibilă în materie de organizare socială (Leibniz...). Factorul demografic, evident, este esențial!
Cu ponderea sa gigantică, China a pus în umbră toată tradiția filosofiei politice moderne occidentale. Chinezii au, însă, aliați printre occidentali - și, mai ales, în Europa! Rădăcina lor comună se numește Carl Schmitt sau Martin Heidegger...
În SUA, această legătură este aproape inexistentă.
Tocmai de aceea răsturnarea americană este colosală. Neputând absorbi șocul chinez la nivel cultural, americanii s-au hotărât să-și schimbe din temelii fațada politicii lor, devenind brusc iliberali!
Toți foștii democrați de la Silicon Valley au devenit suveraniști, adică au părăsit liberalismul pentru o doctrină neo-tradiționalistă de avarie.
Trump este doar cartea (de joc) arătată lumii. În substrat, America nu se poate schimba. La suprafață, ea vrea să arate lumii un alt chip.
Ce dovadă mai bună decât că în Strategia lor de apărare națională, americanii declară cu nu mai contează valorile democratice în țările cu care cooperează? Ei caută „good relations and peaceful commercial relations with the nations of the world without imposing on them democratic or other social change that differs widely from their traditions and histories" sau "good relations with nations whose governing systems differ from ours." Adică exact politica promovată de Imperiul asiatic condus de China!
Un referențial numit Monroe și doctrina Monroe, de data aceasta asezonat cu imaginea președintelui Trump („assert and enforce a 'Trump Corollary' to the Monroe Doctrin”), arată că America înțelege că trebuie să se replieze pentru a nu se dezintegra.
Toate aceste schimbări radicale nu se datorează spiritului american băștinaș, ci presiunii formidabile a unei Chine care știe exact ce înseamnă unitatea în diversitate sau Tianxia („Toți uniți sub Cer”): un Imperiu, nu un Stat (global)!
