Trump, Clinton și cursul barilului
Exploatarea gazului și petrolului de șist cereau un preț ridicat al petrolului. Embargoul împotriva Iranului și războiul din Irak vor provoca o diminuare a ofertei în raport cu cererea, care va genera o explozie a cursului în 2008-2009. Dar enorma producție de hidrocarburi provenind de la șisturile și nisipurile bituminoase ale sub-continentului nord-american va antrena o saturație a piețelor și o scădere a cursului începând cu 2011-2012. Pentru americani, a căror revenire economică depindea de costurile mari ale energiei, era inacceptabil. Pentru a face față acestei situații, Statele Unite puteau apăsa pe două leviere: cel al limitării capacităților mondiale de producție și cel al perturbării circuitelor de distribuție. Ambele metode au fost folosite simultan. A) Limitarea producției Acțiunilor duse împotriva Iranului și Irakului, trebuie să adăugăm războiul în Libia, ruinarea Venezuelei, amplificarea războaielor civile în Nigeria, în Congo și în sudul Sudanului. În același timp, punerea sub tutelă economică a Greciei permitea blocarea exploatării gazului din Mediterana (pentru care societatea americană Noble-Energy, unde Bill Clinton este unul dintre conducători, a achiziționat drepturile de exploatare), în vreme ce acțiunile conjugate ale Greenpeace și ale ecologiștilor interziceau punerea în valoare a gazelor de șist în Europa, limitau producția de energie nucleară și favorizau consumul de hidrocarburi (de exemplu prin privilegierea motoarelor pe benzină față de cele diesel, primele consumând cu 20% mai mult carburant; în ce privește teoria particulelor fine, 80% dintre ele sunt emise nu de către motoare, ci de către uzura discurilor de frână și de frecarea pneurilor pe asfalt...). B) Perturbarea circuitelor de distribuție Ea constă în principal în interzicerea construirii de gazoducte și conducte de petrol cu destinația Europa. Așa se explică războiul din Siria (proiect franco-qatarez de gazoduct) și embargourile pe care Statele Unite le-au impus Europei vis à vis de Rusia, urmare a inițiativelor americane împotriva acesteia din urmă (revoluția de la Maidan, finanțată de George Soros, ține de aceeași manipulare ca și cea a așa-numitelor „primăveri arabe” care însângerează Orientul Mijlociu imediat după ce primii metri cubi de gaz de șist american au fost livrați Europei). La aceasta, trebuie adăugate acțiunile teroriștilor de toate soiurile (maritime în Marea Roșie, de-a lungul coastelor Yemenului și ale Somaliei; sau terestre: Al Qaïda, Boko Haram sau Daesh...). toate sunt finanțate de state islamiste, mai mult sau mai puțin binevoitoare față de Confreria Fraților Musulmani. C) Consecințele acestor două metode Ele pun în cauză echilibrul forțelor planetei: Embargoul european față de Rusia o împinge pe aceasta din urmă să se apropie de China. Or, alianța China-Rusia este susceptibilă de a pune NATO în inferioritate. Lucrul aceasta era adevărat încă din vremea războiului rece, este cu atât mai adevărat astăzi și va fi și mai mult pe viitor. Lucrul acesta nu putea scăpa analizei strategilor armatei americane. Și este deci foarte logic să găsim mulți foști mari responsabili militari în anturajul lui Trump care aderă la voința sa de a se apropia de Rusia. În interesul SUA, mai bine e ca petrolul rusesc să ajungă în Europa decât în China. Cealaltă metodă (încetinirea activității statelor producătoare) duce politica americană spre o revizuire dramatică. Într-adevăr, mai ales după eșecul lor din Siria și ridicarea embargoului contra Iranului, Statele Unite nu se mai pot opune livrărilor de hidrocarburi iraniene către Europa. Pentru menținerea cursului petrolului la nivelul lor actual (care e la limita de jos pe care Statele Unite o pot suporta), va trebui ca Arabia Saudită (una dintre puținele țări producătoare, împreună cu Algeria, care a fost scutită de război, sau de „primăverile arabe”) să-și diminueze drastic producția. Dar ea nu poate consimți la așa ceva, fără a pune în pericol pacea sa socială. Pentru Statele Unite, rămâne soluția de a o constrânge, prin forță. În acest context trebuie să apreciem războiul din Yemen. D) Probleme puse de această răsturnare de alianțe. 1) Prima dintre ele este greutatea unei complicități de șaptezeci de ani între serviciile speciale saudite și CIA: În 1979, CIA, cu complicitatea prințului Turki, șeful serviciilor speciale saudite, organizează luarea ca ostatici a pelerinilor de la Mecca (scopul urmărit era acela de a-l convinge pe regele Khaled că URSS-ul dorea răsturnarea monarhiei... pentru a-l incita să-și sporească producția petrolieră... ceea ce va provoca căderea cursului... ceea ce va contribui la slăbirea Uniunii Sovietice). În același timp, CIA, serviciile speciale ale Arabiei Saudite și cele pakistaneze se sprijină pe Ben Laden pentru a susține mișcările insurecționale contra sovieticilor în Afganistan.
- În 2001, atentatele de la World Trade Center organizate de serviciile speciale saudite, pentru a se disculpa față de regentul Abdullah pentru acțiunile lor din 1979 de la Mecca contra familiei regale. CIA se servește de acest atentat pentru a-l incrimina pe Ben Laden, dar nu și familia sa, și a angaja Statele Unite să intervină în Afganistan.
- În 2003 CIA îi furnizează lui G. W. Bush rapoartele false care vor justifica intervenția SUA în Irak.
- În 2006, crearea în Irak a Consiliului Mujahedinilor care va deveni Daesh în 2011.
- În 2011, începutul „primăverii arabe” care va afecta Tunisia, Egiptul, Libia și Siria. Ea este rezultatul unei colaborări de mai mulți ani între CIA și Frații Musulmani.
- În 2014: proclamarea „Statului Islamic” Daesh în Irak și în Siria. Participarea acestuia la războiul contra lui Bachar Al Assad.
